Die Linie des Lebens
Am Ende ist ein bewölkter Tag,
mit der in der Rippe des Himmels vergrabenen Sonne.
Die Sachen sind mir groß geblieben,
die Welt ist auf einem Reiskorn gemalt,
ich bin kein Opfer.
Die Zukunft wimmert in meinen Armen,
ich schaukle sie, bis sie einschlafen kann.
Ich vermisse das Gefühl, dass alles möglich ist
wenn Gott durch mich hingeht
und ich alles auf einmal einsehe.
Ich habe noch x Jahre zu leben:
diese unberechenbare Unbekannte
ist eine unschätzbare Unwissenheit
die mich an ihrer verwirrenden Schönheit
angezogen hat.
angezogen hat.
__________________________
linia vieții
la capăt e o zi noroasă
cu soarele înfundat în coasta cerului
lucrurile mi-au rămas mari
lumea este pictată pe un bob de orez
nu sunt o victimă
viitorul îmi scâncește în brațe
îl legăn până adoarme
mi-e dor de simțământul că totul e posibil
când Dumnezeu trece prin mine
și văd toate deodată
mai am x ani de trăit
necunoscuta asta incalculabilă
e o neprețuită neștiință
ce mă atrage cu frumusețea-i învăluită
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu