Wirklich sage ich / adevărat zic (Florin Caragiu, "Sein", Platytera Verlag, Bukarest, 2018)

Wirklich sage ich

Niemand weiß, wann Christus auferstanden ist.
Aber alle wissen, wann Er in die Hölle hinabstieg,
denn, obwohl sie nicht verstehen wie,
es erscheint auf ihrem Gesicht.
Vor dem Osterkerzenlicht
brennt auf ihrem Gesicht das Feuer
einem Dankeschön, das sie nicht ausdrücken können
und die Luft kommt aus ihren Mündern
wie sie zu einer gefühllosen Wand da blasen würden,
und auf der anderen Seite davon

würde die Nacht zum Tag neigen.
Und wie ein Dichter mal sagte:

"Herr, elend sind wir, 

und wie sehr wir uns lieben" – 

das einzige was sie tun können
es ist aus ihrem trüben Zustand herauszukommen
immer noch an die Wickeln der Zeit gebunden
und zu sagen: "Wahrhaftig" zu einer Sache
die sie fast immer mit einer Todesflucht verwechseln.

__________________________________

adevărat zic

nimeni nu știe când a înviat Hristos,

dar toți știu când S-a pogorât la iad,

pentru că deși nu înțeleg cum, 

li se vede pe față.

înainte ca lumânarea de Paști să se aprindă

bâiguie pe chipul lor focul

unei mulțumiri pe care nu se pricep s-o exprime

și aerul le iese pe gură

cum ar sufla spre un perete fără simțire aici

și de cealaltă parte a lui

s-ar înclina noaptea spre zi.

și cum a spus un poet – „Doamne, ce prăpădiți suntem

și ce ne mai iubim” – singurul lucru pe care-l mai pot face

e să iasă din starea lor mohorâtă

încă legați cu feșele timpului

și să spună: „Adevărat” în fața unui lucru

despre care au crezut mereu greșit

că e o fugă de moarte.